Instrucţiuni de siguranţă

Toate instrucţiunile trebuie citite şi respectate. Dacă testerul de tensiune nu este utilizat conform acestor instrucţiuni, dispozitivele de protecţie integrate în acesta pot fi afectate. PĂSTREAZĂ ÎN CONDIŢII OPTIME ACESTE INSTRUCŢIUNI.
- Nu efectua măsurări în circuite electrice cu tensiuni de peste 1000 V.
- Nu utiliza testerul de tensiune pentru a determina absenţa tensiunii.
- Nu utiliza testerul de tensiune dacă este deteriorat sau nu funcţionează corespunzător. Înainte de utilizare, verifică vârful de testare cu privire la fisuri sau rupere.
- Acţionează cu deosebită atenţie atunci când manipulezi tensiuni de peste 30 V (Tensiune alternativă) sau 60 V (Tensiune continuă) ! Chiar şi în cazul acestor tensiuni, există pericolul de producere a unei electrocutări periculoase în cazul atingerii conductoarelor electrice.
- Tensiunea poate fi prezentă chiar şi atunci când nu se produce niciun semnal optic sau acustic. Izolaţia, secţiunea transversală a conductorului, ecranarea conductorului sau distanţa faţă de sursa de tensiune pot influenţa testarea.
- Asigură-te că, în timpul măsurării, există o împământare adecvată. Dacă împământarea este insuficientă (de exemplu, dacă porţi încălţăminte izolatoare sau ca urmare a poziţionării pe o scară), testerul de tensiune nu poate detecta tensiunea.
- Testerul de tensiune trebuie utilizat numai de personal de specialitate calificat, cu metode de lucru sigure.
- Repararea testerului de tensiune trebuie efectuată numai de personal de specialitate calificat şi numai cu piese de schimb originale. Numai astfel este garantată siguranţa testerului de tensiune.
- Nu lucra cu testerul de tensiune în medii cu pericol de explozie, în care se află lichide, gaze sau pulberi inflamabile. În testerul de tensiune se pot produce scântei care pot aprinde praful sau vaporii.
- Testerul de tensiune nu poate detecta tensiunea în cazul unui conductor ecranat şi în circuitele de curent continuu.
- Nu expune testerul de tensiune la temperaturi extreme şi nici la variaţii de temperatură. De exemplu, nu-l lăsa pentru perioade lungi de timp în autovehicul. În cazul unor variaţii mai mari de temperatură, lasă mai întâi testerul de tensiune să se stabilizeze şi numai după aceea pune-l în funcţiune. În cazul temperaturilor extreme sau variaţiilor foarte mari de temperatură, precizia testerului de tensiune ar putea fi afectată.
Simbolurile şi semnificaţia acestora | |
---|---|
Aparat cu izolaţie dublă sau ranforsată | |
Atenţie, pericol de electrocutare! |